Noutati in cauzele intemeiate pe Legea nr. 221/2009

Dupa cum bine am putut observa, dupa un meci la ”dublu” de ”ping-pong” intre Executiv, Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala, Ministerul Finantelor, s-a intrat intr-o normalitate, toate dosarele se resping!!!

De ce mai trebuia sa avem aceasta lege, care ne-a atras fara a o fi dorit intr-un astfel de ”meci”?

Fostilor detinuti politici le-au fost date niste sperante, pe care ulterior (unii avand deja decizii cu sume acordate) le-au  fost luate, indatorandu-i si cu cheltuielile ocazionate de aceste procese.

Ar fi, de fapt ESTE o datorie morala (tocmai cea pe care s-a facut ca o acorda) a Statului, prin reprezentatii sai, s-a revina asupra acestei legi, cu niste prevederi bine gandite, de data aceasta, si, ca o parere personala, ar putea acorda o suma de bani pentru fiecare luna de detentie suferita de persoanele condamnate, respectiv pentru stramutari… In felul acesta cei in cauza nu s-ar mai simti din nou abuzati de propria lor patrie, caci in fond pentru aceasta au suferit!!!

Iar daca tot vorbim de respectare unor principii democratice, bine determinate, cum ar fi: litera legii, egalitatea in fata legii, egalitatea de tratament, actiunea legii, scopul pentru care actioneaza o lege,  independenta judecatorului, etc., atunci Executivul chiar trebuie sa se pronunte de indata asupra acestei legi controversate. Este adevarat, ca in aceste vremuri de criza, cand banii parca au disparut si economia scartaie din toate incheieturile, este o povara a mai acorda despagubiri, dar totusi, cei care si-au asumat responsabilitatea acestei legi, trebuie sa o repare sa-si asume cu demnitatea pe care poporul i-a investit, cel putin cu aceiasi demnitate, prin care fostii detinuti politici si-au sacrificat tineretea, unii viata.

Este obligatia Statului Roman sa repare aceasta greseala a Legii nr. 221/2009, care deja creeaza victime, din pacate aceleasi pe care se dorea a le proteja/indreptati!!!

Cu alte cuvinte: II REPEDEPSIM PE FOSTII PEDEPSITI

p.s.

Statul Roman risca o serie de penalizari din partea U.E., in cazul in care toate dosarele respinse in instante din Romania vor ajunge la instantele europene in aceasta forma.

Leave a Reply