Si uite asa a fost pusa si ”crucea” Legii nr. 221/2009, privind despagubirile fostilor detinuti politici.

Noutati Legea 221/2009:

Mult controversata Lege nr. 221/2009, a ajuns intr-o noua faza, si anume admiterea Recursului in interesul legii, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a facut lumina:

Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.

Stabileşte că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr.1360/2010, dispoziţiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.

Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2011.

publicare:

Leave a Reply